Cum se numește atunci când...?

(RO/EN) Cum se numește atunci când ai de hrănit 17 copii, dar bucătăreasa este plecată pentru câteva zile și te trezești că vine cineva care vrea să vă ofere în 2 zile diferite un prânz cald? Cumva „minune”? Dacă da, atunci noi am avut parte de așa ceva. Mulțumim, doamna Mariana și domnul Daniel (restaurantul „La Vista”), pentru inima Dumneavoastră mare!

What is it called when you have seventeen children to feed but the cook is away for several days, but then someone comes who is willing to offer you a hot lunch for all these children two separate days? A miracle? If yes, then that is what we experienced. A huge ”thank you” to Mariana and Daniel from La Vista Restaurant for your generous hearts!

Blessing upon blessing

by Rodica Cojocaru

On behalf of A.O. La VIA I would like to thank everyone who has prayed for the needs of our community, taken interest in and helped out in every way God placed on your hearts: through time, resources, prayers and sacrifice.

God has gathered up all these valuable gifts -- they are of great worth in His eyes!

He sees every penny offered in His name. He sees every minute spent in prayer for this community and for the needs of vulnerable children and their families. He sees everything, small or great, that is done for Him. He will not leave unrewarded any act done in His name.

Continue to pray for these children and their parents that they will know God in a personal way, receive Him as Lord and Savior in their lives and let themselves be led by His Holy Spirit.

May the Lord’s blessings flood your lives each day. May He repay you a hundredfold. Be blessed by the Lord! 

For three years Rodica has served as Sewing Program Coordonator. During this time the teenagers have learned many new skills while being trained to sew bags, pouches, kitchen items and more. These have been wonderful years of growth, and now with Rodica's departure we are in search of someone to continue and expand the sewing program. 

For more information contact us at laviamoldova@gmail.com 

Binecuvântări

de Rodica Cojocaru

”Asociația Obșteasca „La VIA” mulțumește tuturor celor care s-au rugat pentru nevoile comunității, s-au interesat și au ajutat cu tot ce le-a pus Dumnezeu pe inimă: timpul lor, resursele lor, rugăciunile lor, sacrificiul lor…

Dumnezeu a strîns toate acestea și le-a pus un preț mare – ele au o mare valoare in ochii Lui!

El a văzut fiecare banuț care a fost dat în Numele Lui. El a văzut fiecare minută petrecută în rugăciune pentru comunitate, pentru toate nevoile copiilor social-vulnerabili și familiile acestora; a vazut orice lucru – mărunt sau mare – care s-a făcut pentru El și nu va lăsa nerăsplătită fapta facută în Numele Lui.

Rugați-vă în continuare pentru copiii aceștia cât și pentru părinții lor ca ei să-L cunoască personal pe Dumnezeu, să-L primească în viața lor pe Isus ca Domn si Mântuitor și să se lase călăuziți de Duhul lui Dumnezeu.

Fie ca binecuvântările Domnului să vă inunde în fiecare zi din viața voastră. El să vă răsplătească cu o măsură îndoită și îndesată. Fiti binecuvîntați de Domnul.”

Timp de 3 ani Rodica a fost Coordonator al Programului de Cusut. Adolescenții au avut oportunitatea să învețe deprinderi noi în timp ce au fost instruiți în a coase genți, huse, șorțuri de bucătărie și multe altele. A fost un timp extraordinar de creștere, iar acum, cu plecarea Rodicăi, suntem în căutare unei persoanei noi să dezvolte acest program. 

Pentru a afla mai multe detalii contactați-o pe Adriana Ciobanu 069.730.117

Frumos la vremea lui.

de Doina Micriucov

  “Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor.”  Eclesiastu 3:11,12

E primăvară. Natura reînvie, florile inundă cîmpurile și păsările ne bucură auzul cu ciripitul lor. Creatorul a pus în ele cîntul ce Îi aduce laudă Lui și bucurie nouă.

Dumnezeu face orice lucru frumos la vremea Lui, dupa cum este scris în Eclesiastul – „toate își au timpul său”. Asta îmi aduce mîngîiere în tristețea ce o trăiesc. În septembrie 2016 am început să ajut la teme pe Diana, o fetiță de 6 ani (clasa I). Împreună am scris primele litere, am învățat să calculăm la matematică etc. Era un pui de vrabie ce abia învăța să zboare și încercam împreună ne bucuram de cele mai mici rezultate. Dar în ianuarie 2017 s-a mutat în sat cu întreaga familie. 

Cum m-am bucurat eu de micile ei succese, cred că la fel se bucură și Tatăl meu ceresc de micii pași, adesea stîngaci, pe care îi fac eu pe drumul credinței. Dar El este alături și mă sprijină, mă mîngîie. La fel cum pentru Diana clasa întâia a însemnat o nouă viață, o nouă provocare și un zbor în lumea cititului și al scrisului, așa este pentru mine anul 2017. În acest an, pentru prima data voi fi coordonator de tabără de vară (staționar/de zi). E o călătorie plină de provocări organizarea acestei tabere – timp în care are loc transformarea mea personală în urma zdrobirii, urmată de vindecare. Mă simt ca o floare ce toamna a murit, numai pentru ca în primăvară să răsară din nou – mai puternică, mai frumoasă. 

Trăim același lucru și ca echipă AO „La VIA”. Având acum un centru comunitar cu servicii complexe, suntem în perioada de adaptare la noi circumstanțe și provocări însoțite de suferință și durere, dar Mîngîetorul ne pune alifie pe răni și ne mîngîie. Ne bucurăm de această perioadă, căci stim că echipa noastră va fi ca un pom ce primăvara își desface frunzele pentru ca la umbra lui să vină să se odihnească copiii, familiile lor. Și asta nu pentru că suntem noi cineva, ci pentru că împreună avem nevoie de Dumnezeu și pentru că asta este lucrarea Lui.

Motive de rugăciune:

1. Noi ca echipă să fim întăriți în procesul de transformare

2. Educatori/pedagogi care să ni se alăture în lucrare

3. Serbarea de Paști de pe 16 aprilie - vrem sa oferim o masă caldă copiilor și familiilor lor (sunteți asteptați sau puteți contribui financiar, mîncare)

4.Taberele de vară

Vă mulțumesc că ați ales să fiți parte din lucrarea lui Dumnezeu. El să vă binecuvinteze pentru rugăciunile voastre și pentru credincioșie în jertfire!

Curaj să mergem înainte.

de Adriana Ciobanu

Director, A.O La VIA   

     Acum, cind am ocazia sa vorbesc despre lucrarea pe care o facem cu AO La VIA, incep prin a afirma că toată experienţa trăită de aproximativ 7 ani e o mărturie a credincioşiei lui Dumnezeu. Privind în urmă afirm cu tărie că Dumnezeu, cu adevarat, nu dispreţuieşte începuturile timide, ci ne însoţeşte în itinerarul deloc uşor pe care l-am ales. Fără a avea un spaţiu al nostru, am perseverat timp de 7 ani să zidim relaţii, am luptat  zi de zi pentru o schimbare,  am plins, ne-am bucurat şi am celebrat.  

     Dincolo de orice temeri, îngrijorări, nesiguranţă, descurajări, am continuat să mergem, să zidim o comunitate printre şi împreună cu cei mai vulnerabili şi marginalizaţi -- copii şi familiile acestora.  În tot acest timp, Dumnezeu ne-a înconjurat şi ne-a trimis oameni care au avut încredere în misiunea noastră, ne-au sprijinit consecvent, ne-au vizitat, s-au implicat în activităţile noastre cunoscîndu-I pe copii şi descoperind frumuseţea din fiecare.

      Am învăţat că uneori o problemă, o încercare ce creează un disconfort  şi  poate fi interpretată din perspectiva noastră, umană, ca un eşec,  ne poate redirecţiona, ne deschide noi orizonturi şi posibilităţi pe care nici nu le bănuim. Chiar daca anul trecut în preajma Craciunului am fost nevoiţi să părăsim spaţiul nostru, în acest an vom celebra naşterea Domnului nostru, Isus Hristos,  într-un spaţiu la care niciodată nu am visat! Este noul centru comunitar de zi La VIA! 

     În fiecare zi,  30 de copii din familii social-vulnerabile vin aici pentru că împreună suntem o comunitate, împărţim un prînz cald, facem temele şi diverse activităţi orientate spre descoperirea potenţialului creativ, dar şi pentru a conştientiza că fiecare dintre noi are o valoare intrinsecă, este iubit, acceptat  şi poate fi valorificat.

                     

Aici culorile au explodat şi anunţă puternic o prezenţă vie şi autentică!

Mulţumim Domnului pentru că ne copleşeşte cu generozitate, frumuseţe, ne dă curaj şi putere să mergem înainte!

Bine ati venit! Welcome!

Ușile noastre s-au deschis!

Rugați-vă pentru înțelepciune cu noi oportunități, unire în echipa, și puterea pentru tot ce ne stă inainte!

Multumim tuturor

de Rodica Cojocaru

”Har voua si pace de la Dumnezeu,Tatal nostru
si  de la Domnul Isus Hristos!”(Filipeni 1:2)

Multumesc Dumnezeului nostru pentru credinciosia si dragostea Lui cu care ne inconjoara ,caci ne face placere sa urmarim si ne minunam cum Domnul se manifesta in viata fiecaruia din noi si a acelora care au fost chemati dupa planul Sau ca sa infaptuiasca voia Lui Dumnezeu!

(Filipeni 2:13)”Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da dupa placerea Lui si vointa si infaptuirea.”

Asociatia  La VIA multumeste tuturor celor care au contribuit la cresterea si continuarea lucrarii si anume: pentru rugaciunile celor care s-au rugat,pentru voluntarii care ne ajuta cu tot ce pot,pentru donatiile primite din partea celor care nu sunt indiferenti fata de nevoile copiilor din comunitatea ¨La VIA.¨ Multumim si celor care au venit sa ne dea o mina de ajutor la reparatie si tot ce tine de ea.

Apreciem foarte mult gestul frumos al fratilor nostri de la biserica internationala  ICF care ne-au vizitat si s-au rugat pentru noi. Multumim si lui Frank care a venit tocmai din Anglia ca sa ne ajute in lucrare si in domeniul electricitatii la care se pricepe foarte bine.

Mai vrem sa mentionam ca diverse grupuri din SUA din diferite biserici ne sustin cu donatii diferite de care avem nevoie si cu stringere de fonduri. Cu siguranta mai sunt multe care nici nu le cunoastem insa stiu ca Dumnezeu cunoaste pe nume pe fiecare care se implica in lucrarea LUI intr-un fel sau altul!

Deaceea vreau sa multumim tuturor si s-a va incurajam s-a va rugati in continuare ca lucrarea Domnului sa propaseasca si in Comunitatea ¨La VIA ¨ca si in intreaga lume.

”Si Dumnezeul meu sa ingrijeasca de toate trebuintele voastre, dupa bogatia Sa, in slava, in Isus Hristos. A lui Dumnezeu si Tatal nostru sa fie slava in vecii vecilor! Amin." (Filipeni 4:19-20)

O viață schimbată de Dragostea Tatălui

de Eduard Babijdir
Educator, A.O La VIA

„Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” a zis tâlharul de pe cruce (Luca 23:42). Mărturisirea tâlharului este o împlinire a cuvintelor spuse anterior de Domnul Isus: „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10).

Cuvintele Fiului Lui Dumnezeu mărturisesc despre misiunea Lui – El a venit să facă o schimbare, să transforme viețile oamenilor creați dupa chipul Lui Dumnezeu (Gen.1:27), să mîntuiască omenirea pierdută (Luca 19:10). Și noi la rândul nostru, așteptăm să vedem cu ochii noștri aceasta schimbare pe care o face Dumnezeu in viața copiilor cu care lucrăm.



Sportivii, ca să atingă o anumită performanță în cariera lor, au nevoie de timp, disciplină și muncă intensă. În sensul acesta, lucrătorii AO „La VIA” (Word Made Flesh) se aseamână cu niște sportivi, deoarece avem ca și contingent copiii dificili, fără educație sănătoasă în familie, săraci, etc. și tânjim mult sa vedem schimbări in viețile lor, la nivel spiritual, emoțional, intelectual si fizic. Uneori ca să vedem schimbările mult așteptate, necesită ani de muncă intensă.

Vreau să împărtășesc o astfel de schimbare, care a avut loc într-un băiețel din clasa III-a. „Adi” a ajuns la mine în grupă când era în clasa a-II-a și era unul din cei mai dificili copiii, era foarte violent, vorbea urât, și nu asculta de educatori. A primit tot felul de consecințe, uneori ajuta doar pentru o scurta perioadă de timp, apoi tot era la fel, fără schimbări. Am ajuns la momentul când am vrut să-l exclud din grup, dar am zis că o să mai dezvolt răbdarea și o să mai lupt pentru schimbare. Ca rezultat, băiețelul respectiv a devenit un semn viu al schimbărilor pe care le face Dumnezeu. Mama lui, profesorii și echipa noastră se minuneaza cu adevărat ce schimbări s-au produs in Adi. El este un baițel deștept și comic, darnic și cu adevărat cu o inimă bună, care are nevoie de ceea de ce a fost lipsit – să fie acceptat, valorificat, împuternicit... are nevoie de dragostea Tatălui Divin.

Mă bucur că pot să fiu parte a lucrării lui Dumnezeu. Sper și mă rog ca schimbările spre un viitor luminos (Ier.29:11) în viața lui Adi să fie abia la început. Adi este o încurajare pentru mine, pentru lucrarea pe care o facem și sper să fie și pentru voi!

„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8).
El schimbă viețile oamenilor și azi!

Trimite-ne o rugăciune sau un gând și noi le vom scrie pe peretele rugăciunii.
Fă o donație.
Dați ”share” pe rețele sociale!
Numai împreună putem atinge scopul nostru!
Mulțumim că sunteți alături de noi!

Cod bancar: 2251607321MD
2251607321USD
BIC EXMMMD22419

Credința și convingere.

„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite,

convingere cu privire la lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1)

Pe 16 decembrie, noi, cei de la „La VIA” am fost informați că trebuie să plecăm din căminul în care ne desfășuram activitățile... În mijlocul tuturor activităților de Crăciun, am strâns și am pus în cutii TOATE LUCRURILE, iar in ziua de ajun de Crăciun am închiriat o mașină și ne-am mutat.

Mulțumită providenței lui Dumnezeu, am găsit și am bătut palma cu proprietarul unui spațiu din apropierea școlii în mai puțin de o săptămână! Acest spațiu nou se potrivește de minune cu ceea ce vrem să facem – să slujim și mai departe copiii vulnerabili și familiile lor. Proprietarul ne-a dat voie să mutăm lucrurile noastre în acest spațiu în ajun de Crăciun chiar înainte de a fi ajuns la o înțelegere finală. Dumnezeu este bun cu noi.

Acum, când am ajuns pe malul celălalt, după două săptămâni de când a început școala, după vacanța de Crăciun, noi (sau, poate doar eu?) suntem obosiți, puțin stresați, dar ne agățăm de speranța că toate aceste evenimente nu sunt lipsite de sens. Chiar dacă lucrările de reparație și construcție la noul nostru sediu sunt în plină desfășurare, noi continuăm să ne întâlnim în fiecare zi pentru un timp de rugăciune (cu sunete de bormașină în fundal) și continuăm activitățile cu copiii din programul nostru în școală lor.

Ceea ce urmează să se întâmple, ceea ce sperăm să se întâmple, dar pe care nu-l vedem încă realizat – aceasta este ceea ce ne face să mergem înainte: jumătate din echipa noastră merge prin zăpadă în clase întunecoase, cu vopsea care cade de pe tavan și tapete rupte pe pereți; cealaltă jumătate face mortar, bate la ușile (virtuale sau reale) ale celor care ar putea să ne ajute să cumpărăm acest spațiu sau aleargă în cursa cu obstacole (birocratice) pentru a ne conecta la apă, electricitate și gaz.

Ispita mea este să încep să disper din cauza acestei întreruperi chiar în mijlocul anului școlar. Suntem în afara zonei noastre de comfort, și asta fără doar și poate. Dar avem speranță și am ajuns să avem chiar pace în mijlocul a tot ceea ce ni se întâmplă. Ceea ce mă ajută să merg înainte și îmi dă speranță în mijlocul unei alte tranziții, a unei alte mutări dintr-un loc în altul, a unui alt început când iarăși facem ordine într-o nouă încăpere, iarăși ștergem praful și aranjăm mobila... ceea ce îmi dă speranță în toate aceste împrejurări sunt copiii, care sunt chiar acolo împreună cu noi.

Mulțumesc pentru rugăciunile și sprijinul vostru continuu! Suntem mulțumitor pentru că nu suntem singuri în tot acest proces. Vizitați pagina noastră pe Facebook pentru mai multe poze și contactați-ne pentru alte detalii curente referitor la spațiul nou.

 

Rahela Dyachenko

Educator, A.O. La VIA

Înapoi acasă

de Anna Alig

Am zburat înapoi în Statele Unite acum o săptămână. M-am întors înapoi la familia mea, la munții Blue Ridge și la prea scumpul meu logodnic. Șocul cultural la întoarcere acasă niciodată n-a fost unul ușor, cu toate acestea îmi este dor tare de cei de la „La VIA” și de Moldova. În timp ce stăteam în jurul mesei de Crăciun – și cu multe alte ocazii în ultimele zile – nu puteam să mă opresc din a mă gândi la lunile când am fost „Echipa de Slujire dintr-o singură persoană” și să mă întreb de ce Dumnezeu este atât de incredibil de iubitor față de un copil încăpățânat cum sunt eu.

Când pentru prima dată am simțit îndemnul Duhului Sfânt de a face tranziția de la serviciul meu simplu la un muzeu de artă și de a începe să strâng fonduri pentru a merge ca și voluntar pe termen scurt în Moldova, am dat ochii peste cap, dar am ascultat. Am fost destul de îngrijorată despre bani și responsabilitățile mele ca și tânără adultă și ca și viitoare mireasă, dar am știut că a-L ignora pe Dumnezeu nu era cea mai bună decizie, așa că am solicitat susținere financiară și am văzut generozitatea oamenilor Lui. Nu peste mult timp am plecat din apartamentul meu și am urcat într-un avion care mă ducea într-un loc despre care nu știam mare lucru.

Când am aterizat în Chișinău, unul din capitolele cele mai pline de har din viața mea a început. Comunitatea „La VIA” era la fel de ocupată și de obosită ca și orice altă organizație non-profit, dar ei m-au primit în rândul lor și m-au rugat să predau artă; să fac artă. Ca și artist, să ți se dea libertatea de a invita pe alții să facă parte din procesul creativ – este ca și cum unul din visele tale ar deveni realitate! Nici mai mult, nici mai puțin. Iar ca și voluntar, faptul că mi s-a dat voie să lucrez acolo unde am văzut o nevoie, în loc să aștept ca cineva să îmi spună ce trebuie să fac, aceasta m-a ajutat cu adevărat să nu mă mai simt neajutorată și să mă implic în tumultul vieții de zi cu zi. Nu am avut nici măcar o clipă în care să mă întreb de ce sunt unde sunt sau să mă plâng de faptul că sunt în Moldova. Prezența lui Dumnezeu era prea evidentă în viața mea de zi cu zi, iar dragostea Lui – o risipă extravagantă în mijlocul unor momente de umilință profundă, cum ar fi faptul că nu știam limba... și astfel nu aveam aproape nici un control asupra unor copii plini de energie.

Dacă e să fiu sinceră până la capăt, Dumnezeu m-a cucerit transformându-mi ochii – vederea mea – în Moldova. Eu provin dintr-o zonă muntoasă din sud-estul Statelor Unite, numită Appalachia. Munți acoperiți de verdeață abundentă, cascade de apă, râuri și lacuri ne înconjoară la fiecare pas în timp ce ne facem treburile noastre zilnice sau obligațiile de servici. Tranziția dintr-un asemenea loc într-un peisaj urban din estul Europei a fost destul de dură în primele săptămâni. Ca și artistă, Dumnezeu întotdeauna îmi îndreaptă privirea spre momentele frumoase, momente când pot să văd Împărăția Lui venind. Așa trăiesc eu o viață din belșug, așa găsesc putere să mă trezesc în fiecare dimineață. Astfel că, atunci când am constatat că lumea din jur a început să să se schimbe, când clădirile și încăperile dărăpănate și murdare au început să devină un loc plin de dragoste, un loc sacru – atunci am știut că Dumnezeu făcea în mine o schimbare în bine. El mă învăța pe mine, fiica Lui, cu multă blândețe, lecții nenumărate despre ce înseamnă adevărata putere a dragostei lui Hristos pentru aproapele meu. Perioada de voluntariat cu „La VIA” m-a învățat pe mine, o americancă alintată, cât de puternice pot fi momentele și relațiile obișnuite, atunci când vin dintr-o inimă plină de dragoste, și Îi voi fi mulțumitoare veșnic pentru chemarea Lui de a merge în Moldova.

Pentru a afla mai multe despre oportunitati de voluntariat cu Asociatia La VIA, vizitati http://wordmadeflesh.org/get-involved/servant-teams/

Dornici sa confectioneze!

  A.O.La VIA(Word Made Flesh) are ca viziune: Aspiram spre o lume transformată în care fiecare persoana este: iubită, valorificată și împuternicită avînd drepturi egale de a se integra și acționa în societate realizîndu-și potențialul pe care îl posedă!

  Mulțumim tuturor celor care sînteți alături de noi susținind lucrarea în mod spiritual,moral și financiar. Dumnezeu binecuvîntează activitățile în cadrul comunității noastre:

  Lucrînd în sfera "Deprinderi de viață" si dezvoltînd programul de cusut, creem adolescenților oportunitatea de a-și descoperi propriile lor talente, de a-și exprima creativitatea, de a-și afirma demnitatea prin lucrarea mîinilor lor.

 Prin susținătorii din USA am primit ca donație încă o mașină de cusut pe lîngă altele două care erau,astfel putem primi trei copii la program în loc de doi. În cadrul unei lecții pot să coase: Genți,penare,săculețe pt cadou, etc.

  Aceste lucrări pot fi vîndute în diferite iarmaroace organizate în cadrul unor școli sau licee... Copiii primesc 40% din sumă, prin aceasta ii incurajam sa fie siguri pe fortele proprii si sa mai continue sa faca lucruri bune...iar 60% sunt consumate cu cheltuielile materialelor  si a asociatiei. (Ne puteti gasi pe 6 decembrie la Iarmaroc de Craciun, la Moldexpo!) 

  Vedem dorința lor de a învăța să facă ceva cu mîinile lor, de aceea vrem să-i încurajăm în continuare la aceasta, ajutîndu-i cu tot ce ne stă în puteri.

   Rugați-vă în continuare ca copiii care trăiesc întro familie social vulnerabilă să nu să se simtă umilit și cel mai de pe urmă, dar să-l cunoască pe Dumnezeu adevărat care este: "TATĂL orfanilor și apărătorul văduvelor", să ea hotărîri serioase de a merge mai departe 
integrîndu-se în societate prin capacitățile, darurile și abilitățile ce le posedă.


Mulțumim mult! Domnul să vă binecuvînteze!
Rodica Cojocaru
Coordonator Programului de Cusut

Începuturi noi

de Adriana Ciobanu

     Ziua de întîi septembrie se asociază cu un nou început. Copiii revin la şcoală cu

gînduri şi speranţe noi, de a face totul mai bine, de a reuşi, de a scrie frumos în

caiete şi multe alte gînduri şi emoţii care îi asaltează. Acest început de septembrie

e şi mai special pentru copiii de la fostul Gimnaziu Internat nr. 2, care din acest an

îşi începe un nou parcurs fiind reorganizat în Gimnaziul Decebal. Internatul, care a

fost reşedinţa, căminul şi casa multor copii încet va intra în istorie. O istorie pe

care în nici un fel nu ne dorim să mai fie rescrisă amintindu-ne de multe destine

de copii stigmatizaţi într-un fel de existenţa lor. Copiii de la Gimnaziul Decebal

încearcă să privească încrezători spre viitor, ca şi alţi copii din multe instituţii din

ţara noastră. Toate problemele socio-economice cu multe zerouri, cifre,

neînţelegeri şi politicieni nu au rezonanţă în mintea acestora, în schimb simt şi

doresc să crească fericiţi alături de părinţii lor, alături de mama şi tata care să-şi

permită, muncind din greu zi de zi, să se bucure de această viaţă, să ofere copiilor

săi tot ce este necesar pentru o viaţă decentă.

      Ne amintim şi suntem cu gîndul la familiile care cu greu confruntă lipsurile.

Ne gîndim la Mama celor doi copii din Gimnaziu care nu are resurse pentru un

control medical detaliat, suferind de o boală despre care nici ea nu ştie prea

multe, dar care o face să slăbească mult şi să-şi piardă cunoştinţa din ce în ce mai des.

   Ne rugăm Domnului şi pentru un copil din clasa a doua care are doar un rinichi,

iar al doilea funcţionează doar la capacitatea de 14 procente. V. este fragil şi

bolnăvicios, cu toate astea am aflat că nici aşa nu poate fi înscris în rînd pentru un donator.

  Sperăm ca acest an şcolar să lase cele mai frumoase amintiri copiilor aşa încît la

finele acestuia toţi să spună  ,, Ma dorim la şcoală!”

Poveste de speranță
„Nu este mai mare dragoste decât să...” (Ioan 15:13)
Trebuie să recunosc că îmi plac poveștile. Unele din ele îmi plac pentru că mă fac să fiu mai uman, storcându-mi o lacrimă sau aducând-mi zâmbetul, șters de pe buze de mai știu eu ce necazuri, altele – pentru că îmi povestesc, cumva, însăși povestea mea. Uneori am însă șansa să trăiesc/să fac parte dintr-o poveste. Ultima variantă, trebuie să recunosc, este preferata mea. De ce? Poate pentru că din fire sunt o persoană foarte pesimistă, iar poveștile sunt în stare să îmi readucă speranța că într-o lume în care răul pare a fi de nebiruit, iar banul pare a fi Dumnezeul care guvernează planeta noastră, speranța, deși spunem că moare ultima, este, totuși, nemuritoare, iar Dumnezeu este la cârma acestei lume (nebune).
Aș vrea să îmi încep povestea cu un exercițiu: imaginați-vă că suntăți căsătorit/ă, că aveți 3 copii pentru care lucrați mult pentru a le asigura strictul necesar. Că lucrați uneori și 10 și 12 ore pe zi, iar în week-end sunteți gata să mergeți și să mai câștigați un bănuț, dacă aveți ocazia. (Poate pentru mulți din voi nici nu trebuie să va imaginați asta, pentru că e o realitate pe care o trăiți deja...) Imaginați-vă că ați cunoscut 2 copii de la aceeași mamă, dar având tați diferiți. Mama copiilor este dependentă de alcool și nu prea are timp de copii, așa că ei ajung să fie crescuți de alții. În dorința dvoastră de a le ușura cumva soarta vă hotărâți să îi înfiați, să le faceți viața, cât de mult puteți, mai ușoară, să le asigurați un acoperiș, un loc unde să își facă temele, un loc pe care ei să-l poată numi „acasă”. Întrebarea mea este: cât de departe ați fi gata să mergeți în această pornire?
De ce acest exercițiu? El este rezultatul poveștii pe care m-am trezit că o trăiesc la sfârșitul unei zile obișnuite, când am cunoscut o mamă...
O simplă muncitoare angajată la o fabrică. Mamă a 3 copii, iar de câțiva ani și părinte pentru încă 2 copii, unul din care îi spune „mamă”, iar celălalt doar „tanti Ala”. Ni s-a lăudat că deși ea n-a terminat decât școala generală, toți 3 copiii ai ei au absolvit facultatea. Ne-a spus că muncește din greu, fără să se plângă că viața e grea și fără să-i găsească vinovați de problemele ei pe politicieni, vecini sau altcineva. Ne-a spus povestea celor 2 copii pe care a ajuns să îi considere ca și ai ei, planurile pe care îi are cu ei, speranța că va avea destulă putere pentru a munci și a-i ajuta să ajungă să stea pe propriile lor picioare. Nu ne-a spus însă cum de reușește să facă loc pentru două persoane total străine într-un apartament și așa mic; cum de a reușit și reușește să creeze două locuri la masa de la bucătărie; cum de reușește să includă în bugetul familiei și cumpărarea hainelor pentru 2 băieți care cresc ca din apă... Toate acestea vor rămâne taine, până într-o zi, când Dumnezeu se va lăuda cu astfel de oameni – oameni simpli, necunoscuți de prea mulți, nedemni de a fi luați în seamă, poate, dar care au fost și sunt semne ale Împărăției lui Dumnezeu și care ne fac (sau cel puțin pe mine mă fac) să am speranță pentru acești doi copii, pentru Moldova și pentru această parte a Europei cu toate problemele ei. Schimbarea vine de jos, nu de sus. Nu politicienii sunt cei care o pot aduce, ci bărbați și femei simple ca și doamna aceasta.
Lucrul care m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că ea a făcut un împrumut la bancă pentru a-i cumpăra telefon mobil unuia din băieții adoptați, care este în clasa 9. A făcut asta nu ca să-i împlinească un moft de al acestuia, ci pentru că a văzut nevoia lui Prima mea reacție, bineînțeles, a fost cea a lui Iuda, când a văzut mirul turnat de Maria Magdalena pe picioarele lui Isus, dar apoi am rămas doar cu uimirea în fața mărimii dragostei unei simple femei față de un copil, care nici măcar nu era al ei...
Care este măsura dragostei după tine? Cât de departe ești gata să mergi din dragoste pentru cineva?

„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi...”

Mulțumire

de Adriana Ciobanu

În această lună, ultima din acest an, desigur mă simt provocată  să mă uit în urma, la tot ce a trecut, clipe de bucurie, încurajare, dar și tristețe și disperare. Mă opresc în special la Evanghelia după Luca,  care face o mărturie excepțională despre Isus – omul care s-a născut, atît de dependent de mama sa, fragil și neajutorat a ales această lume, ne-a ales pe noi! S-a limitat, dar în același timp, și-a dat și multă libertate avînd astfel posibiliatate să ne vorbească, să umble printre noi , cu noi și să plîngă, să plîngă pentru noi.

Cîntarea Mariei din primul capitol, versetele de aici mă fascinează de fiecare dată și răsună puternic în inima și mintea mea:

"Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?”

„Binecuvîntată ești tu printre femei și binecuvîntat este rodul pîntecelui tău”, 

„Ferice de cea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini” ,   

„Sufletul meu îl înalță  pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mîntuitorul meu,  Căci a privit spre starea smerită a roabei Sale”,

„De acum încolo toate națiunile mă vor numi fericită, pentru că Cel atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine, Numele Lui este sfînt și îndurarea Lui ține din generație în generație peste cei care se tem de El. El și-a arătat puterea prin brațul Lui, i-a risipit pe cei mîndri datorită atitudinii inimii lor. I-a răsturnat pe cei puternici de pe tronurile lor și i-a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămînzi i-a săturat de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară cu mîinile goale”.

Bogați sau săraci, flamînzi ori sătui, mîndri sau smeriți toți avem nevoie cu disperare de îndurarea,  mila, dragostea și harul Său. Și toate acestea, zi de zi le-am experimentat noi în comunitatea noastră: ne-am bucurat de copiii care au venit la program cu mare bucurie, de familiile acestora care ne caută și vor să ne cunoască mai bine, de toate donațiile și suportul acordat, de rugăciuni și oameni buni care au fost alături de noi și au luptat împreună cu noi.

Multumim  Domnului  și vă îndemnăm să ne rugăm în continuare!

• Ne rugăm și ne gîndim la o fetiță de 16 ani, care va experimenta într-o lună durerea unei nașteri și apoi toate greutățile de a crește un copil;
• Ne rugăm și pentru Sergiu, adolescent de  16 ani  care deja de jumate de an trece dintr-un spital în altul, luptîndu-se cu diagnoza de cancer la ficat;
• Ne rugăm și pentru familiile care nu au resurse suficiente pentru a-și crește copiii;
• Ne rugăm pentru cei mai triști ca noi!

Crăciun Fericit!!

     

Ziua Cunoștințelor

Gânduri de la Vitali Dyachenko, educator La VIA:

Cică întâi septembrie este ziua cunoștințelor în partea aceasta a Europei. Întrebările care nu-mi dau pace și mă sâcâie sunt: și dacă copilul care vine în clasa întâia știe mai multe decât mine despre ce înseamnă viața? Ce lucruri noi l-aș mai putea învăța?

De unde această idee trăsnită? Poate din faptul că 20 din 21 de copii care au venit în clasa întâia la școala unde lucrăm sunt copii care vin din familii dezorganizate (ce bine știm să mai etichetăm lucrurile!:( - ceea ce înseamnă că au doar un părinte, că unul sau chiar ambii lor părinți beau, că știu poate cel mai bine semnificația practică a cuvântului „sărăcie”, că știu ce înseamnă să te culci flămând și să te trezești tot flămând sau chiar mai flămând (în rusă se spune – foamea nu-i mătușa, la masă n-o să te pună), că știu că lumea nu este un loc de joacă, ci un loc unde este multă durere, știu că oamenii sunt gata să-ți dea un leu, dar nu și să-ți zâmbească, că vinul este mai important decât pâinea propriilor copii, că viața este grea, și „greu” nu este un adjectiv – asta urmează să învețe mai târziu la română, ci e o foame, dar nu atât o foame de pâine, deși și pâinea sau un măr sunt bine-venite oricând, ci o foame și sete de dragoste – acea foame care îi face să meargă cu ochii în pământ, târându-și picioarele prin țărână, dezamăgiți că părinții lor nu vor să le-o dea și știind, cumva, că nimeni altcineva nu va vrea să le-o dea. Întrebarea biblică „Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” – chiar dacă scoasă din context – îmi vine în minte.

Ceea ce vom încerca să facem și anul acesta cu copiii este – să stăm cu ei pur și simplu. Să le arătăm cât sunt de prețioși prin faptul că le acordăm ceea ce este cel mai scump în lumea capitalistă în care s-au născut – timpul nostru. Mai vrem să le arătăm și că sunt iubiți cel puțin de Dumnezeu care a fost gata să-L dea pe Însuși Fiul Lui pentru fiecare din ei. Vrem să fim alături de ei când vor învăța să țină pixul în mână, dar și când își vor sărbători zilele de naștere. Vrem să învățăm să râdem împreună, și să plângem, atunci când va fi cazul, să jucăm fotbal, dar și să scriem primele cuvinte... Lista cu ceea ce vrem să facem împreună ar putea continua, dar ne oprim aici și vă invităm să treceți pe la noi ca să vedeți ce mai facem și să ne bucurăm împreună.

Muțumim că ne sunteți alături de noi, așa cum puteți și știți mai bine!

„Doamne, ajută-ne! Doamne, dă izbândă!... Vă binecuvântăm din Chișinău” (Ps. 118:25-26)

Părtășia în comunitate

de Vitalie Diacenco, educator, „La VIA"

Parker Palmer mărturisea în una din cărțile lui – „Comunitate? N-am fost pe acolo”. Același lucru îl pot spune și eu. Nu prea știu ce este o comunitate. Nu știu prea bine ce înseamnă a face parte dintr-o comunitate. Știu însă că sunt în căutarea unei comunități.

Dar de ce atât de multă gălăgie în jurul „comunității”? De ce să nu vorbim despre dragoste sau despre aspectul social al Evangheliilor sau mai știu eu despre ce altă temă importantă? De ce tocmai despre „comunitate”?

Poate pentru că, după cum spunea același Parker Palmer „vechea întrebare Cine sunt eu? ne conduce inevitabil la întrebarea la fel de importantă Al cui sunt eu?, pentru că nu poate exista conștiință de sine decât într-o relație” (Parker Palmer, Let your life speak).

Am fost uimit (poate pentru voi, nu va fi mare descoperire) să aflu ca opusul „comunității” e – singurătatea. Acum, când mă gândesc la asta, mi se pare de la sine înțeles.

Dar dacă acesta e opusul, atunci care ar fi sinonimele care m-ar ajuta să înțeleg mai bine comunitatea. Ceea ce mi-a venit în minte au fost titlul cărții – „Love and War” de John și Stasi Eldredge, dar și titlul filmului „In the Land of Blood and Honey” în regia Angelina Jolie. Văd comunitatea ca pe un loc unde oameni diferiți din punct de vedere social, educațional, al apartenenței la un cult sau la o biserică, vin cu punctele lor forte, dar și cu slăbiciunile lor, cu visurile, dar și cu angoasele lor, cu acea lumină care este Isus în ei, dar și cu acea parte întunecată pe care o avem fiecare din noi. Venim pentru a ne bucura și a plânge, pentru a dansa de bucurie și a jeli, pentru a da și a primi mângâiere. Venim să ne amintim cine suntem – copiii Tatălui, frații și surorile Celui căruia nu-I este rușine să ne numească frații și surorile Lui. Sau, în cuvintele lui Jean Vanier „comunitatea este acesl loc unde inima noastră poate da rădăcini, acel loc unde suntem acasă” (Jean Vanier, Community and Growht). Cineva spunea în cuvinte și mai simple că „o comunitate este locul unde oamenii trăiesc, muncesc și se joacă” și îmi place foarte mult ideea de joacă din definiția aceasta.

Idealul oricărei comunități este (sau ar trebui să fie) Sfânta Treime. Ceea ce m-a ajutat să înțeleg ideea de „comunitate” a fost icoana „Sfânta Treime” al pictorului rus din sec. XV – Andrei Rubleov. Sper să va ajute și pe voi!

În timp ce mă gândeam la comunitate în general și la comunitatea noastră în special, mi-am amintit una din lecțiile învățate cu adolescenții care vin la programul nostru din Luca 18:1-8. Împreună cu băieții am observat că personajul principal în acel text (prin principal înțeleg cel fără de care acțiunea n-ar avea sens) nu este femeia și nici judecătorul, ci „pârâșul” sau dușmanul. Și comunitatea are un dușman și acela nu ești tu sau eu, membrii comunității, ci diavolul, sau așa cum îl numește Biblia – „pârâșul fraților noștri” (Apoc. 12.10), care, la fel ca în pilda lui Isus, vrea să fie cât mai nebăgat în seamă și să ne facă să credem că dacă ceva nu merge bine în comunitate de vină ești tu, sau eu, sau persoana care stă la conducere, sau oricine altcineva, dar nu el, șarpele cel vechi.

Pericolul care paște o comunitate este să se închidă în sine – lucru care se poate observa la copiii mici, atunci când aceștia se simt neiubiți sau nedoriți. Iar rezultatul final pentru o societate care se închide în sine este... moartea. Pentru ca o comunitate să evite un așa pericol, ea trebuie „pe de o parte, să se deschidă față de experiența dragostei lui Dumnezeu, prezentă în comunitate și în inima fiecărei persoane, și, pe de altă parte, să se deschidă față de ceea ce unește toate ființele umane, în special pe cei săraci, cei vulnerabili și cei opresați”. (Jean Vanier, Community and Growth)

Când mă gândesc la „părtășia în comunitate” am în minte imaginea unei nunți la care cei invitați vorbesc unii cu alții, glumesc, mănâncă, beau, se veselesc, fiind, în același timp, atenți la cei care sunt în centrul atenției lor – mirele și mireasa. La fel este și atunci când oamenii dintr-o comuntitate stau în părtășie – ei sunt împreună, se bucură să poată împărtăși din experiențele lor plăcute sau mai puțin plăcute, își povestesc unii altora ce cărți au mai citit, ce filme au mai văzut, fiind, în același timp, atenți la Cel care este (sau, cel puțin, vrem să fie) în centrul atenției noastre – Mirele Isus.

A face parte dintr-o comunitate și a participa la părtășia acesteia presupune și a-ți asuma anumite riscuri – riscul de a fi cunoscut așa cum ești în realitate; riscul de a te cunoaște pe tine însuți; riscul de a fi rănit de cei în care ai început să ai încredere și lista ar putea continua.

Și, dacă vreți, „comunitatea” este noua deviză a biologiei. Până nu de mult legile biologiei erau: „supraviețuirea celui mai adaptat” sau „evoluția prin selecție naturală”. Astăzi în biologie se vorbește tot mai mult despre „interacțiunea dintre organisme și mediul lor de viață”, ceea ce ar putea fi spus într-un cuvânt – ecologie, sau – comunitate.