de Doina Micriucov
“Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a
pus în inima lor chiar şi gândul
veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit,
lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Am ajuns să cunosc că
nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa
lor.” Eclesiastu 3:11,12
E primăvară. Natura reînvie, florile
inundă cîmpurile și păsările ne bucură auzul cu ciripitul lor. Creatorul a pus
în ele cîntul ce Îi aduce laudă Lui și bucurie nouă.
Dumnezeu face orice lucru frumos la vremea Lui,
dupa cum este scris în Eclesiastul – „toate își au timpul său”. Asta îmi aduce mîngîiere
în tristețea ce o trăiesc. În septembrie 2016 am început să ajut la teme pe
Diana, o fetiță de 6 ani (clasa I). Împreună am scris primele litere, am învățat
să calculăm la matematică etc. Era un pui de vrabie ce abia învăța să zboare și
încercam împreună ne bucuram de cele mai mici rezultate. Dar în ianuarie 2017 s-a
mutat în sat cu întreaga familie.

Cum
m-am bucurat eu de micile ei succese, cred că la fel se bucură și Tatăl meu
ceresc de micii pași, adesea stîngaci, pe care îi fac eu pe drumul credinței. Dar
El este alături și mă sprijină, mă mîngîie. La fel cum pentru Diana clasa
întâia a însemnat o nouă viață, o nouă provocare și un zbor în lumea cititului
și al scrisului, așa este pentru mine anul 2017. În acest an, pentru prima data
voi fi coordonator de tabără de vară (staționar/de zi). E o călătorie plină de
provocări organizarea acestei tabere – timp în care are loc transformarea mea
personală în urma zdrobirii, urmată de vindecare. Mă simt ca o floare ce toamna
a murit, numai pentru ca în primăvară să răsară din nou – mai puternică, mai
frumoasă.
Trăim același lucru și ca echipă AO „La VIA”. Având acum un centru
comunitar cu servicii complexe, suntem în perioada de adaptare la noi
circumstanțe și provocări însoțite de suferință și durere, dar Mîngîetorul ne
pune alifie pe răni și ne mîngîie. Ne bucurăm de această perioadă, căci stim că
echipa noastră va fi ca un pom ce primăvara își desface frunzele pentru ca la
umbra lui să vină să se odihnească copiii, familiile lor. Și asta nu pentru că
suntem noi cineva, ci pentru că împreună avem nevoie de Dumnezeu și pentru că asta
este lucrarea Lui.
Motive de rugăciune:
1. Noi ca echipă să fim
întăriți în procesul de transformare
2. Educatori/pedagogi care
să ni se alăture în lucrare
3.
Serbarea de Paști de pe 16 aprilie - vrem sa oferim o masă caldă copiilor și
familiilor lor (sunteți asteptați sau puteți contribui financiar, mîncare)
4.Taberele
de vară
Vă
mulțumesc că ați ales să fiți parte din lucrarea lui Dumnezeu. El să vă binecuvinteze
pentru rugăciunile voastre și pentru credincioșie în jertfire!