Am zburat înapoi în Statele Unite acum o săptămână. M-am întors înapoi la familia mea, la munții Blue Ridge și la prea scumpul meu logodnic. Șocul cultural la întoarcere acasă niciodată n-a fost unul ușor, cu toate acestea îmi este dor tare de cei de la „La VIA” și de Moldova. În timp ce stăteam în jurul mesei de Crăciun – și cu multe alte ocazii în ultimele zile – nu puteam să mă opresc din a mă gândi la lunile când am fost „Echipa de Slujire dintr-o singură persoană” și să mă întreb de ce Dumnezeu este atât de incredibil de iubitor față de un copil încăpățânat cum sunt eu.
Când pentru prima dată am simțit îndemnul Duhului Sfânt de a face tranziția de la serviciul meu simplu la un muzeu de artă și de a începe să strâng fonduri pentru a merge ca și voluntar pe termen scurt în Moldova, am dat ochii peste cap, dar am ascultat. Am fost destul de îngrijorată despre bani și responsabilitățile mele ca și tânără adultă și ca și viitoare mireasă, dar am știut că a-L ignora pe Dumnezeu nu era cea mai bună decizie, așa că am solicitat susținere financiară și am văzut generozitatea oamenilor Lui. Nu peste mult timp am plecat din apartamentul meu și am urcat într-un avion care mă ducea într-un loc despre care nu știam mare lucru.
Când am aterizat în Chișinău, unul din capitolele cele mai pline de har din viața mea a început. Comunitatea „La VIA” era la fel de ocupată și de obosită ca și orice altă organizație non-profit, dar ei m-au primit în rândul lor și m-au rugat să predau artă; să fac artă. Ca și artist, să ți se dea libertatea de a invita pe alții să facă parte din procesul creativ – este ca și cum unul din visele tale ar deveni realitate! Nici mai mult, nici mai puțin. Iar ca și voluntar, faptul că mi s-a dat voie să lucrez acolo unde am văzut o nevoie, în loc să aștept ca cineva să îmi spună ce trebuie să fac, aceasta m-a ajutat cu adevărat să nu mă mai simt neajutorată și să mă implic în tumultul vieții de zi cu zi. Nu am avut nici măcar o clipă în care să mă întreb de ce sunt unde sunt sau să mă plâng de faptul că sunt în Moldova. Prezența lui Dumnezeu era prea evidentă în viața mea de zi cu zi, iar dragostea Lui – o risipă extravagantă în mijlocul unor momente de umilință profundă, cum ar fi faptul că nu știam limba... și astfel nu aveam aproape nici un control asupra unor copii plini de energie.
Dacă e să fiu sinceră până la capăt, Dumnezeu m-a cucerit transformându-mi ochii – vederea mea – în Moldova. Eu provin dintr-o zonă muntoasă din sud-estul Statelor Unite, numită Appalachia. Munți acoperiți de verdeață abundentă, cascade de apă, râuri și lacuri ne înconjoară la fiecare pas în timp ce ne facem treburile noastre zilnice sau obligațiile de servici. Tranziția dintr-un asemenea loc într-un peisaj urban din estul Europei a fost destul de dură în primele săptămâni. Ca și artistă, Dumnezeu întotdeauna îmi îndreaptă privirea spre momentele frumoase, momente când pot să văd Împărăția Lui venind. Așa trăiesc eu o viață din belșug, așa găsesc putere să mă trezesc în fiecare dimineață. Astfel că, atunci când am constatat că lumea din jur a început să să se schimbe, când clădirile și încăperile dărăpănate și murdare au început să devină un loc plin de dragoste, un loc sacru – atunci am știut că Dumnezeu făcea în mine o schimbare în bine. El mă învăța pe mine, fiica Lui, cu multă blândețe, lecții nenumărate despre ce înseamnă adevărata putere a dragostei lui Hristos pentru aproapele meu. Perioada de voluntariat cu „La VIA” m-a învățat pe mine, o americancă alintată, cât de puternice pot fi momentele și relațiile obișnuite, atunci când vin dintr-o inimă plină de dragoste, și Îi voi fi mulțumitoare veșnic pentru chemarea Lui de a merge în Moldova.
Pentru a afla mai multe despre oportunitati de voluntariat cu Asociatia La VIA, vizitati http://wordmadeflesh.org/get-involved/servant-teams/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu