Lumina luminează în întuneric...

„Din momentul în care zilele de toamnă au început să fie din ce în ce mai scurte, am început să observ întunericul, care este din ce în ce mai mare.

Întunericul unui accident înfiorător care va afecta un adolscent pentru tot restul vieții lui. Întunericul morții unei mame a patru copii. Întunericul unei fete adolscente, pierdută în iureșul singurătății, al drogurilor și al abuzului.

Întunericul depresiei, al iluziei, al inconștienței.

„Și Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Și a fost lumină. Și Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric” (Geneza 1:3-4).

Yoga și disciplinele spirituale m-au învățat importanța conștientizării. M-au învațat cât de important este să atrag atenție lucrurilor din corpul meu care nu merg bine și să le înconjor cu dragoste[1]. M-au învățat să le ascult. Să mi-L imaginez pe Isus vărsându-și lumina Sa vindecătoare peste rănile mele.

„Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiesc în țara umbrei morții răsare o lumină” (Isaia 9:2).

Indiferent dacă mă simt bombardat de nedreptățile de care se ciocnesc copiii care vin la programul nostru sau de propria mea programare falsă pentru fericire[2], de cele mai multe ori sunt tentat pur și simplu să mă zbat într-o mare neagră a disperării.

Dar:

„Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:5).

Sigur?

Atunci:

„Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5:14).

Dacă identitatea noastră este lumină, atunci ce ar trebuie să facem când ne ciocnim cu nedreptatea sau depresia sau iluzia? Ne îndeamnă, oare, lumina la fapte de dragoste, compasiune și recunoștință?

Oare Dumnezeu, care a creat lumina și care este Lumină și care spune că și noi suntem lumină, are grijă de noi înșine când umblăm în întuneric? În timpul propriilor mele rătăciri de la miezul nopții prin cartierele sărăcăcioase ale violenței interioare, văd eu lumina care răsare la orizont?

Și iarăși:

„Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii” (Efeseni 5:8).

Dacă lumină este ceea ce suntem noi și dacă Lumină este ceea este Dumnezeu, atunci suntem chemați să acționăm. Suntem chemați să trăim ca și copii ai luminii. În mijlocul unor întrebări la care nu am primit răspuns și a întunericului care, mai ales în diminețile reci de toamnă, pare că a biruit lumina, noi trebuie să ne trezim.

Să sperăm în mijlocul disperării. Să ne bucurăm în mijlocul depresiei. Să avem relații în mijlocul singurătății. Să fim mulțumitori în mijlocul unor pierderi teribile. Fără să negăm sau să ignorăm lucrurile grele, noi le conștientizăm. Le îmbrățișăm. Le înconjurăm cu dragoste.

Și stăm deschiși cu întrebările pe care le avem.

„Întreaga viață este doar despre a fi gata, a veghea, a te deștepta. Atrageți atenție câte din pildele lui Isus vorbesc despre a fi gata, a fi treaz. Cel mai ușor substitut, desigur, este religia. Această stare de veghe înlocuiește răspunsurile și certitudinile prea ușoare despre trecut și viitor cu simpla conștientizare în momentul de față... Tot ce poți face este să continui călătoria, să înveți lecțiile predate, atât de agonie, cât și de extaz, și să cauți acel rar și crucial dar: adevărata deschidere, pe care Isus a numit-o încredere sau credință” (Richard Rohr, From Wild Man to Wise Man, pp. 35-36).

Așa că stăm cu întrebările pe care le avem și, treziți din somn, suntem conduși spre o credință deschisă, conștientă, trezită.

„Deșteaptă-te, tu care dormi, scoală-te din morți și Hristos te va lumina” (Efeseni 5:14).

de la John Koon, Educator, A.O. La VIA

---

[1] Pentru mai multe detalii despre aceasta, recomand cu căldură cartea „The Lost Body-Connection Within Christian Spirituality” de Edwin M. McMahon Ph.D. and Peter A. Campbell Ph.D.

[2] Despre programele emoționale pentru fericire vezi „The Human Condition: Contemplation and Transformation” de Thomas Keating.