noiembrie 06, 2012

La ora actuală suntem implicați din plin în programul de activități extrașcolare cu copiii și vrem să vă împărtășim câteva din lucrurile care au loc aici:



  • Suntem 12 lucrători din Moldova, România, Statele Unite și Ucraina.
  • În jur de 60 de elevi frecventează activitățile noastre.
  • Activitățile noastre presupun jocuri în aer liber – volei, fotbal, badminton, corzi de sărit precum și jocuri „de pătură” cum le numim noi, dacă este timp frumos afară, sau de încăpere, dacă suntem forțați de timp să stăm înăuntru – jocuri de masă, cărți de citit, mașinuțe, jucării Lego și o sumedenie de jucării din pluș.
  • Avem de asemeni o clasă de calculatoare, la care copiii se pot juca în funcție de comportamentul lor.
  • Am început un program de igienă prin care încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor fizice ale copiilor noștri. Mulțumită unei persoane generoase, avem o mașină de spălat pe care o putem folosi aici, la școală.
  • Un alt cadou extraordinar care ni s-a făcut a fost o masă de ping-pong. Suntem încâtați să le putem oferi adolescenților care vin la activitățile noastre un joc minunat și trebuie să mărturisim că am dus lipsă de o activitate care să fie atrăgătoare pentru ei.
  • Oferim elevilor doritori lecții de chitară și de engleză.
  • Șase din elevii noștri primesc ajutor la pregătirea temelor pentru acasă.
  • Programul nostru săptămânal cuprinde următoarele activități: educație moral-spirituală, artă, deprinderi sociale și descoperirea naturii.
  • Tema noastră mare pentru anul acesta este – Ascultarea (și este, de fapt, una din cele 5 reguli ale noastre).
  • Un alt lucru la care se lucrează acuma este – confecționarea felicitărilor și a genților de către adolescenți și doritorii dintre copiii mai mici, lucruri pe care vrem să le vindem. Sperăm că aceasta va fi o formă de advocacy, dar și că vom putea câștiga ceva bani.
  • altă formă de advocacy pe care vrem să o continuăm și anul acesta este revista noastră – Ecoul Copilăriei, care apare de 3 ori pe an. Anul acesta sperăm să putem mări numărul de reviste pe care să le difuzăm, așa încât tot mai mulți chișinăuieni să aibă oportunitatea să vadă ce daruri minunate sunt acești copii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu